India – prima scrisoare

20th December, 2011 - Posted by admin - 6 Comments

In caz ca exista vreun cititor al blogului meu care sa nu stie ca am plecat in India pentru o luna, incep “scrisoarea” cu aceasta introducere.

Bagajele au fost gata duminica seara.
“Gata” e un fel de-a spune avand in vedere ca am uitat lucruri esentiale cum ar fi adaptorul pt priza. Dar va povestesc intr-un alt episod metoda total dubioasa prin care se poate rezolva problema aceasta (dubioasa pt fete caci ele fac atac de cord daca vad un pix in priza si fireasca pt baieti caci fix acolo unde bagi pixul in priza, cica nu e curent).

Luni la prima ora (adica 9:00) eram pe OTP mega-entuziasmata ca pornesc in aventura vietii mele, cea de o luna de zile in care am timp sa ma fac “zen” ca sa mai bag un an de munca non-stop din februarie incolo (NOT!) Nu am plecat ca sa ma regasesc sau alte povesti de genul acesta, cum ar putea crede unii, altii.

Am zburat pana la Kiev, frumos, totul linistit insa imediat ce am ajuns acolo am aflat ca zborul spre Delhi urma sa fie de la 19:40. Nici vorba de 17:30 (cum scria pe bilete), nici vorba de un anunt ca a fost decalata ora, scuze sau altceva. Pur si simplu s-au adaugat 2 ore de la sine si aia a fost. Mi-am promis ca nu o sa ma enervez din lucruri minore (ce mare chestie sa stai mai bine de 7 ore pe un aeroport?!) si mi-am incalcat promisiunea abia cand ora 19:40 a sosit si noi tot in Kiev eram, neimbarcati, ne-nimic. İn jur de 20:30 am reusit sa plecam din Kiev si pt ca am fost rabdatori si cuminti, am mai avut parte de o surpriza: escala la Baku, Azerbaidjan. Bine, fie, oricum eram in decolare cand am aflat asta si n-aveam cum sa ma dau jos. Dar n-am pomenit in viata mea aterizare…cu masa pusa. Va puteti imagina fata unei stewardese care afla ca “incepem coborarea” in timp ce ea abia stransese masa pt cateva persoane si mai avea pt un avion intreg? Parea ca i s-a oprit respiratia. A dus caruciorul acela cu tavi si resturi de mancare si acolo a ramas. Am aterizat cu toate cele in brate si am aflat ca nu se stie cat stam acolo si cand ajungem in New Delhi. Voi, cei care ma cunoasteti :D, va puteti imagina ce era in capul meu la ora aceea. Dar tin sa subliniez ca doar in capul meu pentru ca de altfel, n-am exprimat verbal nicio secunda frustrarile acumulate (si ce greu a fost!)

Am ajuns in New Delhi. Covor persan pe jos in aeroport. Copile de la 4 ani in sus cu ochii machiati cu dermatograf negru (e posibil sa fie altceva si sa aiba si un scop insa nu stiu eu). Zumzet pretudindeni. Claxoane de la 2 pe secunda in sus. Engleza dubioasa, parca ar fi un hibrid intre engleza si chineza. Am iesit de la metrou si ne-a intampinat o coada imensa de ricse cu soferi binevoitori. Mizerie pretutindeni insa spre surprinderea mea mirosul nu este direct proportional cu mizeria. Oamenii ba au paturi pe ei, ba prosoape, ba haine ft vechi si murdare. Multi sunt in picioarele goale. Tot multi cersesc si sunt amarati rau. Cu toate astea, au o privire blanda, deloc agresiva.

Privirea n-or avea-o agresiva insa in trafic, sunt ca niste pitt bulli. Trebuie sa va spun ca suntem total nedrepti cand ne plangem de traficul din Bucuresti. Aici nu exista regula semaforului drept urmare haosul se mentine prin mica intelegere :D Daca stiam cum e traficul aici, nu mai caram medicamente pt malarie si pt alte boli. In mod cert riscul sa patesti ceva atunci cand treci strada este mult mai mare decat riscul de a te imbolnavi de malarie.

Hotelul din New Delhi e absolut decent cat timp lasam acasa fitele privind asortarea culorilor sau repulsia fata de kitch.

Dupa ce am recuperat la capitolul somn, am fost la India Gate, un arc de triumf cam de 2 ori mai mare decat al nostru, ornat cu flori si luminat frumos, deja pregatit pentru ziua Republicii (26 ianuarie). Nu tineam neaparat sa ajungem aici insa am cautat un restaurant recomandat de cei de la hotel si asa am ajuns in zona. Am gasit arcul dar restaurantul ba. Ne-am ales doar cu un fel de kebap (bun ce-i drept) si am parasit zona mergand spre Connaught Place – New Delhi’s commercial hub. Nimic impresionant aici in afara unor autobuze extrem de vechi (inca in circulatie).

O sa pun si poze pt fiecare idee insa mi-e greu sa le dimensionez corect de pe tel mobil asa ca voi face asta de-acasa :)

In final, cred ca India este ca un…masaj: la inceput nu cunosti persoana care pune mana pe tine insa pe masura ce te atinge, corpul se familiarizeaza si accepta atingerea, incepe sa colaboreze si ajunge sa se simta bine. Asa si cu India: in primele ore am fost extrem de strasata si surprinsa. Apoi am primit oamenii asa cum sunt ei si deja ma simt mai bine. Sper ca zilele urmatoare sa ma obisnuiesc si sa inceapa sa-mi placa :D