India – a treia scrisoare

24th December, 2011 - Posted by admin - 40 Comments

Sa va zic repede pentru ca nu mai am net in ultima perioada si nu pot sa ma mai intind la…scrisori :) Am ajuns in Jaipur dupa ce am depasit cu bine cea mai frecventa schema de inselatorie practicata in gara din New Delhi. Citisem despre asta pe net, in carti, etc si totusi am fost ft aproape de a pica in plasa :) In Jaipur, toate bune si frumoase, am avut norocul sa intalnim un personaj ft misto, patronul hotelului la care am stat. O sa-i dedic o “scrisoare” separat pentru ca merita din plin. Fara el probabil ca n-am fi fost acum in Bikaner, oaspeti ai unor oameni la fel de faini. Din Jaipur in Bikaner am ajuns cu trenul de noapte dar asta nu inainte de a astepta 6 ore in gara. Desi ma asteptam sa fie complicata partea asta de calatorie noaptea, la cuseta, a iesit foarte bine. Va povestesc si despre asta detaliat mai incolo.
In Bikaner e o alta lume. Intr-o singura zi au fost atatea intamplari atipice incat nici nu stiu despre care sa povestesc. De la oameni care nu stiu engleza dar pe care ii placi din primele 2 minute si pana la dansul unei femei la care nu te mai saturi sa privesti.
Maine la 5:30 dimineata plecam spre Jaisalmer. O sa fie distractie avand in vedere ca mergem vreo 7 ore cu autobuzul (dupa cum stiti, mie mi-e rau in orice masina/autobuz/etc).
Cum va spuneam si pe Facebook: merry christmas si sper sa mai pot scrie curand :)

India – a doua scrisoare

21st December, 2011 - Posted by admin - 6 Comments

Maine dimineata pornim spre Jaipur. Asta daca vom avea noroc sa nu fie ceata si sa se decaleze ora de plecare a trenului. Am trecut azi prin gara si decalarile / intarzierile erau chiar si de 5-6 ore :(

Dar sa va povestesc cum a trecut ziua aceasta. Dimineata am avut o surpriza placuta cand am fost condusi spre locul in care urma sa luam micul dejun: pe acoperisul hotelului. O sa vedeti pozele, privelistea era dezolanta insa cerul senin era atat de aproape iar claxoanele se auzeau, parca, la zeci de km departare. Mancarea a fost decenta insa de cafea si de ceai nu ne-am putut atinge. Fitele noastre de Bucuresti ne-au tinut departe de canile murdare :D (nu stiu cum sa explic insa prin “murdar” nu vreau sa spun ca “era un punctisor negru”. “Murdar” in acest caz a insemnat de-a dreptul jogos, slinos si tot ce va mai trece prin cap din seria aceasta de cuvinte).

Ne planificasem sa mergem sa vedem The Red Fort insa in drum spre metrou ne-a abordat un tip binevoitor si ne-a sfatuit sa mergem sa luam bilete mai ieftine (2 dolari vs 40 dolari – zicea el) de la Biroul de informatii pt turisti, etc, etc. A urmat o aventura pe strazile aglomerate intr-un trocarici de-al lor care ne-a dus la biroul de informatii respectiv (credeam noi). Am si filmat insa la fel ca si cu pozele, acasa le voi atasa “scrisorilor”.
Ce ne-a asteptat aici sper sa gasiti pe www.taiecrapu.ro pt ca eu nu am rabdare sa detaliez incercarea esuata a unor indieni de a ne jefui “inteligent” :) Cert e ca am invatat ceva pretios pt tot restul calatoriei: cand ceva pare catusi de putin suspect, fii sigur ca e cacealma.

Dupa episodul cu biroul de informatii, am plecat spre Red Fort cu asteptarile cat casa. Pana acolo am trecut prin Chandni Bazaar – un loc care depaseste cu mult imaginatia oricui in materie de (surpriza!) mizerie, saracie, boala si disperare. Avem si noi maidanezi dar macar sunt sanatosi. Ai lor sunt toti umflati, nu stiu ce boala au dar cu siguranta nu sunt sanatosi :(
Singurele lucruri “vii” din zona aceea erau fructele de pe tarabe. Am cumparat o rodie pe care am devorat-o la The Red Fort (Lal Qila ii mai spune si este cel mai mare monument din Old Delhi) si care asa cum ma asteptam, a fost cea mai buna rodie pe care am mancat-o vreodata :)

The Red Fort e o maaare smecherie (la propriu) pe dinafara :D Asa cum zice “la ghid”, e construit din “red sandstone” si asta ii da feelingul acela indian, alaturi de arhitectura specifica. Poate mi-am setat eu gresit asteptarile insa dincolo de ziduri, sunt doar niste gradini semi-parasite si cateva foste hammams. Ah, mai era si un muzeu cu arme si un fel de hol mare unde se vindeau tot felul de chestii lucrate manual. Acolo am vazut cele mai misto seturi de sah ever! Niste piese cioplite in lemn, deosebit de bine lucrate, grele, lacuite sau mate, mici, medii, mari, cu piese albe si maro sau negre chiar si cu piese rosii am vazut (rosu si negru in loc de alb si negru). Preturile incepeau de pe la 6-7 euro per set iar cele care imi placeau mie erau in jur de 15 euro. Erau si mai scumpe insa pt ca erau ft mari.

Dupa The Red Fort, am plecat in cautarea unui restaurant (recomandat de The Rough Guide to India). Asta s-a dovedit a fi un challenge pe care, de altfel, l-am si pierdut. In drum spre restaurant (credeam noi), am ajuns la Jama Masjid, moschee aflata pe lista “must see” a oricarui ghid.

Pana la moschee, am trecut prin Chawri Bazaar. Ziceam mai sus ca bazarul dinaintea Red Fortului depaseste imaginatia oricui cand vine vorba de mizerie. Ei bine, Chawri Bazaar e si mai si. Recunosc cinstit ca daca ajung sa vad ceva mai nasol de-atat in excursia aceasta, o sa ma intreb pe bune ce dracu’ mi-a trebuit India. Am vazut oameni bolnavi pe strazile acelea si nu am cum sa descriu senzatiile pe care le traiesti cand vezi asa ceva, nu intr-un spital ci pur si simplu pe strada.

Am abandonat ideea de a manca in Old Delhi si am intrat la prima statie de metrou care ne-a iesit in cale. Ne-am intors in Connaught Place (unde am fost si ieri) si am mancat intr-un loc decent. Fiind si ultima zi in Delhi, am dat si pe la 2-3 magazine – cc Raluca Ene – ti-am luat ceva frumos care m-a dus cu gandul la tine inca din prima secunda ;)

Cam asta a fost pana acum. Nu va mai povestesc cum e cu apa calda pe-aici pt ca asta nu m-a suparat atat de tare, in mod total surprinzator pt mine :)

Tineti-ne pumnii ca maine sa nu aiba trenul intarziere si sa avem net in Jaipur, asta daca vreti sa va mai scriu :)

India – prima scrisoare

20th December, 2011 - Posted by admin - 6 Comments

In caz ca exista vreun cititor al blogului meu care sa nu stie ca am plecat in India pentru o luna, incep “scrisoarea” cu aceasta introducere.

Bagajele au fost gata duminica seara.
“Gata” e un fel de-a spune avand in vedere ca am uitat lucruri esentiale cum ar fi adaptorul pt priza. Dar va povestesc intr-un alt episod metoda total dubioasa prin care se poate rezolva problema aceasta (dubioasa pt fete caci ele fac atac de cord daca vad un pix in priza si fireasca pt baieti caci fix acolo unde bagi pixul in priza, cica nu e curent).

Luni la prima ora (adica 9:00) eram pe OTP mega-entuziasmata ca pornesc in aventura vietii mele, cea de o luna de zile in care am timp sa ma fac “zen” ca sa mai bag un an de munca non-stop din februarie incolo (NOT!) Nu am plecat ca sa ma regasesc sau alte povesti de genul acesta, cum ar putea crede unii, altii.

Am zburat pana la Kiev, frumos, totul linistit insa imediat ce am ajuns acolo am aflat ca zborul spre Delhi urma sa fie de la 19:40. Nici vorba de 17:30 (cum scria pe bilete), nici vorba de un anunt ca a fost decalata ora, scuze sau altceva. Pur si simplu s-au adaugat 2 ore de la sine si aia a fost. Mi-am promis ca nu o sa ma enervez din lucruri minore (ce mare chestie sa stai mai bine de 7 ore pe un aeroport?!) si mi-am incalcat promisiunea abia cand ora 19:40 a sosit si noi tot in Kiev eram, neimbarcati, ne-nimic. İn jur de 20:30 am reusit sa plecam din Kiev si pt ca am fost rabdatori si cuminti, am mai avut parte de o surpriza: escala la Baku, Azerbaidjan. Bine, fie, oricum eram in decolare cand am aflat asta si n-aveam cum sa ma dau jos. Dar n-am pomenit in viata mea aterizare…cu masa pusa. Va puteti imagina fata unei stewardese care afla ca “incepem coborarea” in timp ce ea abia stransese masa pt cateva persoane si mai avea pt un avion intreg? Parea ca i s-a oprit respiratia. A dus caruciorul acela cu tavi si resturi de mancare si acolo a ramas. Am aterizat cu toate cele in brate si am aflat ca nu se stie cat stam acolo si cand ajungem in New Delhi. Voi, cei care ma cunoasteti :D, va puteti imagina ce era in capul meu la ora aceea. Dar tin sa subliniez ca doar in capul meu pentru ca de altfel, n-am exprimat verbal nicio secunda frustrarile acumulate (si ce greu a fost!)

Am ajuns in New Delhi. Covor persan pe jos in aeroport. Copile de la 4 ani in sus cu ochii machiati cu dermatograf negru (e posibil sa fie altceva si sa aiba si un scop insa nu stiu eu). Zumzet pretudindeni. Claxoane de la 2 pe secunda in sus. Engleza dubioasa, parca ar fi un hibrid intre engleza si chineza. Am iesit de la metrou si ne-a intampinat o coada imensa de ricse cu soferi binevoitori. Mizerie pretutindeni insa spre surprinderea mea mirosul nu este direct proportional cu mizeria. Oamenii ba au paturi pe ei, ba prosoape, ba haine ft vechi si murdare. Multi sunt in picioarele goale. Tot multi cersesc si sunt amarati rau. Cu toate astea, au o privire blanda, deloc agresiva.

Privirea n-or avea-o agresiva insa in trafic, sunt ca niste pitt bulli. Trebuie sa va spun ca suntem total nedrepti cand ne plangem de traficul din Bucuresti. Aici nu exista regula semaforului drept urmare haosul se mentine prin mica intelegere :D Daca stiam cum e traficul aici, nu mai caram medicamente pt malarie si pt alte boli. In mod cert riscul sa patesti ceva atunci cand treci strada este mult mai mare decat riscul de a te imbolnavi de malarie.

Hotelul din New Delhi e absolut decent cat timp lasam acasa fitele privind asortarea culorilor sau repulsia fata de kitch.

Dupa ce am recuperat la capitolul somn, am fost la India Gate, un arc de triumf cam de 2 ori mai mare decat al nostru, ornat cu flori si luminat frumos, deja pregatit pentru ziua Republicii (26 ianuarie). Nu tineam neaparat sa ajungem aici insa am cautat un restaurant recomandat de cei de la hotel si asa am ajuns in zona. Am gasit arcul dar restaurantul ba. Ne-am ales doar cu un fel de kebap (bun ce-i drept) si am parasit zona mergand spre Connaught Place – New Delhi’s commercial hub. Nimic impresionant aici in afara unor autobuze extrem de vechi (inca in circulatie).

O sa pun si poze pt fiecare idee insa mi-e greu sa le dimensionez corect de pe tel mobil asa ca voi face asta de-acasa :)

In final, cred ca India este ca un…masaj: la inceput nu cunosti persoana care pune mana pe tine insa pe masura ce te atinge, corpul se familiarizeaza si accepta atingerea, incepe sa colaboreze si ajunge sa se simta bine. Asa si cu India: in primele ore am fost extrem de strasata si surprinsa. Apoi am primit oamenii asa cum sunt ei si deja ma simt mai bine. Sper ca zilele urmatoare sa ma obisnuiesc si sa inceapa sa-mi placa :D

Un raspuns si ce am mai citit in ultima vreme

6th August, 2011 - Posted by admin - 4 Comments

Acum cateva saptamani, Alex Negrea lansa o intrebare pentru oamenii din agentii:
“Nu vi s-ar părea normal ca cele mai puternice branduri personale de pe internet să fie ale unor oameni cu 3-4 ani de comunicare şi marketing în spate?”

Eu sunt in cel de-al 7-lea an de cand lucrez in media (toti 7 in 2 agentii). E adevarat, de online m-am apucat serios abia acum 4 – 5 ani (sa ma corecteze Doru daca gresesc). Am lucrat cateva luni si in Londra unde online-ul, stiti bine, are un avans foarte mare. M-am intors in Bucuresti si am continuat ceea ce am inceput acum aproape 2 ani in MEC. In concluzie, cel putin la nivel teoretic, ma incadrez in targetul articolului de pe blogul lui Alex :)

Impreuna cu experienta de munca, vine la pachet si un grad de responsabilitate mai mare. Si-atunci incepe sa-ti fie din ce in ce mai greu sa decizi despre ce sa vorbesti, cat de transparent sa fii, cum sa aduci valoare postarilor tale si totusi sa nu deranjezi pe nimeni. Ganditi-va ca agentiile au rapoarte de business directe cu toata piata. Despre asta a scris Marius ft clar si detaliat.

Exista si varianta in care esti specialist intr-o agentie de media (te ocupi de o anumita disciplina si n-ai treaba cu toata piata la modul general) si atunci se mai schimba putin lucrurile. Poti vorbi linistit despre SEM, de exemplu, cat timp nu “dai din casa” (regula valabila cam pe oriunde presupun eu).

Recunosc cinstit ca pana la motivele de mai sus eu nu mai scriu pe blog din lipsa de timp.

Putinul timp liber pe care-l am, prefer sa-l folosesc departe de calculator si mai ales evit pe cat posibil sa ma gandesc la lucrurile de la job. Imi place ft mult ceea ce fac (altfel nu as consuma 90% dintr-o zi in birou) insa mai sunt si alte lucruri care imi plac foarte tare si pe care prefer sa le fac in putinul timp liber.

Asa ca dupa 3-4 luni de la ultimul articol postat, revin cu ceea ce am mai citit eu in putinul timp liber mentionat mai sus. Cum spuneam: sunt multe placeri pe lumea asta :)

Pascal Bruckner m-a cucerit cu Copilul divin si cu Hotii de frumusete (asta dupa ce in anul intai de facultate, dupa ce am citit Luni de fiere, am abandonat, credeam eu pentru totdeauna, scrierile ultrabolnave ale lui Bruckner). Dupa o zi de munca imi place sa citesc ceva usor ca exprimare dar care naste debate-uri interminabile.

Cam aceeasi senzatie mi-a lasat-o si Imparatul mustelor (William Golding) insa felul in care este scrisa cartea nu m-a dat pe spate. Nu este pierdere de timp dar nici nu va ramane o carte pe care sa o recomand.

Insemnari dintr-un bordel turcesc (Philip O Ceallaigh) este o carte pe care am inceput-o cu mult entuziasm. Ma gandeam ca trebuie sa fie interesant felul in care vede un irlandez (sau la modul general – un strain) viata in…Romania. Dar nu din perspectiva turistului ci dintr-un apartament intr-un bloc vechi, unde ti se sparge teava, administratorul este un batran enervant si aproape senil, vecinii joaca table la scara blocului, etc.
Dupa apox 100 de pagini mi-a scazut entuziasmul: povestile nu au o amprenta personala ci sunt doar scrise pe hartie. Irlandezul nu-si da cu parerea, nu analizeaza, nu interpreteaza. El doar scrie ce observa. Pentru mine nu sunt noutati povestile lui. Noutate ar fi fost sa-mi spuna cum le-a perceput el, cum l-au afectat, cum l-au influentat. In the end: o carte fara prea multa personalitate.

Acum am inceput Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar (C.S.Lewis). O carte cu un tip de umor pe care rar l-am intalnit in combinatie cu abordari psihologice, filosofice.

Suficient pentru astazi, weekendul are doar 2 zile, trebuie sa profit de ele :)
Weekend placut!

Voluntariat pentru SMURD

22nd March, 2011 - Posted by admin - No Comments

Acum 2 ani, intorcandu-ma de la Braila in Bucuresti, am ascultat la radio o emisiunea la care era invitat domnul Raed Arafat. El a infiintat SMURD-ul, cel mai modern centru de urgenta din Romania. Este unul dintre putinii oameni care a aratat ca daca esti capabil si iti doresti, poti face chiar si in Romania lucruri mari.

Este al doilea an consecutiv cand directionez 2% din impozitul pe veniturile mele, catre SMURD. Ma bucur ca nu am avut nevoie de ei pana acum si sper ca nici in viitorul apropiat sa nu fie cazul. Ma bucur si pentru ca am ajutat, chiar si cu o suma foarte mica, pentru ca niste oameni sa fie salvati.

Pornind de la ceea ce am citit la Dragos, ma declar voluntar SMURD si va rog si pe voi sa directionati 2% din impozitul vostru pe venit, catre Fundatia pentru SMURD. Au nevoie de bani ca sa poata cumpara un avion medical pentru urgente. Desi exista elicoptere, utilizarea lor este conditionata de starea vremii si de-asta ar fi extrem de util sa faca aceasta achizitie.

Ce putem masura dupa ce folosim Social Media?

28th February, 2011 - Posted by admin - No Comments

De cand a luat avant fenomenul de social media, subiectul privind eficienta acestuia, a tot fost dezabatut. In 2009, eMarketer a facut un studiu al carui concluzie a fost: “84% of Social Media Programs Don’t Measure ROI”. Acum, studiul arata ca in 2011, continuam sa numaram “likes” sau “followersi” insa vin din urma cu cresteri foarte mari, indicatorii cu adevarat relevanti: conversion, average order value, increased channel sales. (nu, in Romania – inca nu :D).
De-aici.

social-media-roi-metrics

Pentru iubitorii de Mad Men

18th February, 2011 - Posted by admin - No Comments

Mad Men a fost serialul la care am adormit gandindu-ma, in fiecare seara, cat am stat in Londra. Revad cu placere episoade din el si parca ma intorc in timp. Iata cateva poze faine si gasiti mai multe aici.

main_cast1
peggy-and-pete1
betty1
roger-and-don1

Campanie Orange pe twitter

18th February, 2011 - Posted by admin - No Comments

…in Anglia, bineinteles :)

Daca cineva dorea sa-ti faca ziua mai buna, dadea pe twitter @ numele tau si #winterwarmer si te trezeai cu o ciocolata calda, esarfa, whatever…ceva de la Orange. Mai frumos explicat, aici.

Despre cartile de la inceput de an

12th February, 2011 - Posted by admin - No Comments

In ciuda faptului ca inceputul acesta de an a fost criminal dpdv volum de munca, printre picaturi am reusit sa citesc cateva carti. Aici sunt toate mentionate impreuna cu o scurta descriere.

4-hour1
Am citit cartea aceasta in urma recomandarii unui antreprenor cunoscut pe plaiurile noastre. Maxim 30% din ea mi s-a foarte, foarte buna iar restul de 70%…nimic deosebit. Poate pentru ca multe dintre sfaturile din aceasta carte sunt imposibil de pus in practica in momentul acesta, daca traiesti in Romania. De fapt, nu neaparat ca nu au aplicabilitate insa mediul in care traim si lucram, nu e pregatit sa le accepte. Din pacate :(


dansatoarea1
Kawabata este in top 5 scriitori preferati pentru mine. Din pacate, cartea aceasta a fost una dintre cele mai proaste pe care le-am citit vreodata. Ma gandesc ca ar putea fi de vina si traducerea dar totusi …nu mi-a placut povestea in sine.


642_21
Dupa ce am sustinut sus si tare ca Marquez nu m-a dat pe spate, ca scrie greoi etc, am citit Despre dragoste si alti demoni – poveste de care m-am indragostit iremediabil. Ca sa pot sa o citesc, am cautat cea mai greoaie varianta de ajuns la birou dimineata :)


19841
Am primit cartea aceasta de la un prieten drag dar cu parere de rau, recunosc: nu m-a prins deloc si dupa 70-80 pagini, am decis ca o voi termina peste o vreme dar nu acum. Poate se schimba ceva si o sa-mi placa :D


valul-pictat1
E o carte mai pentru doamne si domnisoare, asa. Am vazut si filmul dupa ce am citit cartea si spun la fel cum am spus si in cazul “The reader” : unele povesti trebuie sa ramana pe hartie…


image-2010-05-4-7204269-63-frumoasele-straine-1
In “Frumoasele straine”, Cartarescu il concureaza pe Andrei Plesu in Comedii la portile Orientului. Asa mi s-a parut mie. Unghiul din care povesteste Catarescu este diferit dar practic, face tot haz de necaz pe tema romanilor.

Studiu de caz – campanie virala

9th February, 2011 - Posted by admin - No Comments

S-a intamplat in Israel.

Poate nu va da pe spate dar la noi inca n-am vazut genul acesta de “strategie virala” si nici nu cred ca functioneaza momentan. Am avut si noi Lumea cafelei sau Fabrica de masini etc dar…. fara o miza mare (cum ar fi premiu: o masina), la noi userii nu sunt usor de engage-uit.

Older Entries   Newer Entries