Mediaplanner

Kindle si cartile de la inceput de an

admin — Sun, 29 Jan 2012 11:36:14 +0000

Pentru ca am avut mult timp liber in primele doua saptamani ale anului, m-am delectat cu cateva carti bune despre care vreau sa va scriu cateva cuvinte dar asta nu inainte de a va povesti impresiile despre cititul cartilor pe Kindle.

Iata cateva avantaje si dezavantaje in opinia mea:

Avantaje:

Poti sa highlight-ezi frazele care te intereseaza (fie iti plac, fie nu le intelegi si vrei sa cauti referinte mai tarziu, fie ti se par bune de folosit in diverse prezentari , etc). Eu n-as putea vreodata in viata mea sa fac asta pe o carte tiparita. Mi s-ar parea un act de vandalism de neiertat Aici ma refer la cartile de literatura insa cred ca as putea sa fac exceptii cand vine vorba despre cartile de studiu.

Poti sa ai cu tine oricate carti vrei fara sa-ti ocupe loc sau fara sa te doara spatele Eu nu obisnuiesc sa citesc mai multe carti in paralel insa nu stiu exact cum am reusit ca pe Kindle sa citesc 3 carti in paralel.

Accesul rapid la dictionar. Daca cititi carti si in alte limbi, veti fi incantati de faptul ca printr-un singur click aveti semnificatia acestuia, afisata imediat deasupra lui. Deci nu stai sa intri pe net sau sa consulti orice alta varianta de dictionar / traducere.

Bateria nu se consuma repede. E adevarat, am avut grija sa-l incarc cu regularitate insa autonomia bateriei cred ca este de pana la 10 ore.

Poti sa stai pe net daca ai wifi (sau daca ai versiunea 3G de Kindle poti sa stai pe net si cand nu ai wifi).

Poti sa incarci muzica pe el si sa asculti in timp ce citesti. In loc sa folosesc un alt device pentru muzica, am fost bucuroasa sa aflu ca si pe Kindle se poate asculta muzica.

Ai acces usor la Amazon Store si la ofertele speciale pe care le ofera. Iti introduci datele cardului o singura data dupa care iti cumperi printr-un simplu “buy click” orice doresti de pe Amazon.

E mult mai ieftin sa citesti cartile pe Kindle. Eu am dat 13$ pe “Steve Jobs” de Walter Isaacson pentru Kindle iar varianta printata era 30$ + Shipping tax.

Dezavantaje:

Nu poti sa citesti noaptea fara sa aprinzi lumina. Eu as fi vrut sa citesc in tren, noaptea, cand restul lumii dormea, evident cu lumina stinsa. Probabil ca acasa se iveste mult mai rar acest context insa mi se pare un dezavantaj acest “acces limitat”. Se gasesc solutii insa nu intotdeauna sunt la indemana. Cum ar fi: citit la lumina….frontalei Am facut-o si pe-asta in calatoria in India, pe drumurile de 10-12 ore cu trenul.

Nu stii cum arata coperta cartii. Nu stiu pentru cata lume conteaza asta insa pentru mine a fost suparator sa-mi dau seama ca nu pot asocia o imagine a cartii (coperta practic) cu povestea citita.

Stresul cu incarcatul bateriei.La fel ca si in cazul telefonului si la Kindle trebuie sa ai grija sa fie incarcat.

Experienta extrem de primitiva a navigarii pe internet. Stiu ca nu este facut pentru asa ceva deci n-as putea spune ca este un dezavantaj major.

Felul in care urmaresti cat ai citit din carte si cat mai ai pana la final. La cartile tiparite ai satisfactia paginilor citite si de multe ori regretul ca se apropie de sfarsit cand vezi cum se subtiaza bucata necitita.La Kindle ai un “progress bar” care iti spune cat la suta ai citit din total. De multe ori ma intrebam “ok, am ajuns la 98% dar oare 2% care a mai ramas inseamna 10 pag sau 20 pag?”. Am observat ca eu imi dozez cumva sentimentele vis a vis de ceea ce citesc astfel incat sa fiu pregatita de final si sa nu raman cu regretul ca s-a terminat cartea brusc sau ca dureaza prea mult si ca este trasa de par in prea multe pagini. Poate e prea mult spus “dezavantaj” insa e un lucru care contribuie la magia cartilor tiparite si pe care Kindle-ul nu-l are.

Stresul faptului ca ai putea sa pierzi Kindle-ul. Acum…daca pierzi o carte, nu e chiar mare paguba financiara. Insa Kindle-ul nu prea imi venea sa-l las pe plaja cand intram in apa…

Cam asta am observat pana acum la Kindle si parerea mea este ca, overall, merita. Insa in niciun caz nu voi renunta la a citi cartile printate. Probabil ca in calatorii si in mijloacele de transport voi folosi mai mult Kindle-ul iar acasa voi continua cu cartile clasice.

Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde – e o carte absolut remarcabila pe care nu-mi dau seama daca ar fi trebuit sa o citesc acum 10 ani sau daca am facut mai bine ca am citit-o abia acum. Mi-e teama ca acum 10 ani nu mi-ar fi placut la fel de tare E cartea cu cele mai multe “vorbe de duh” pe care am citit-o eu vreodata si probabil ca este mult mai apreciata de fete decat de baieti

The holocaust secret diaries de Nonna Bannister. Asa cum ziceam si pe grupul de cititori Bookitos de pe Facebook: Suferinta din timpul razboiului vazuta prin ochii unei fetite rusoaice. A primit cadou un jurnal de la tatal ei cand avea 8-9 ani (prin 1935) si a scris inca de-atunci si pana dupa razboi, tot ce a trait. Cu greu a ajuns in State si dupa ce si-a refacut viata, a decis sa publice experientele dureroase dar si dragostea din familia ei, toate astea corelate cu evenimentele istorice si cu explicatii ulterioare. Trista cartea insa daca apuci sa citesti 2-3 pagini, nu te mai poti opri pana la final. Am citit-o in engleza, daca o gasiti tradusa in romana, sper sa fie la fel de buna

Steve Jobs de Walter Issacson – interesanta viata lui Steve Jobs insa total diferita fata de felul in care mi-am imaginat-o eu. Desi e scrisa in muuuuult prea multe pagini (aproape 700 pag) cred ca merita sa va pierdeti timpul daca intr-adevar apreciati ce a lasat omul acesta in urma lui. Pe mine m-a surprins faptul ca, contrar perceptiei mele, a fost mai degraba un om rau decat unul bun

O alta carte necitita la vremea ei si care m-a intampinat inca din primele pagini cu un umor neasteptat este: Pride and prejudice de Jane Austen. Inca n-am terminat-o insa am un feeling ca o sa-mi placa

Si cu aceasta inchei retrospectiva lunii ianuarie in materie de carti cu speranta ca voi avea suficient timp pentru lectura si in luna februarie.

One Big Day Out si o lectie

admin — Fri, 20 Jan 2012 12:22:55 +0000

Mi-am amintit o intamplare scurta, petrecuta la finalul anului trecut si abia acum am realizat ca intamplarea respectiva a fost o lectie pentru mine si poate fi si pentru voi.
Mi s-a intamplat de multe ori in viata sa ma trezesc cu o problema in brate si sa fiu nevoita sa o rezolv asa cum stiu. De cele mai multe ori, am cautat ca rezolvarea mea sa nu fie doar de moment si de suprafata ci sa incheie problema definitiv si irevocabil. Asta a dus la amanarea rezolvarii siin cele din urma la abandonarea problemei.

La finalul anului trecut, am invatat ca exista situatii in care judecata asta nu e corecta. Dimpotriva, nu rezolvi nimic cu ea. De multe ori e nevoie de ajutor punctual si doar atat cat iti sta in putinta pe moment. E mai mult decat nimic, e suficient pentru clipa prezenta.

Back in time: eram la Balonul copiilor in Herastrau, la OBDO, eveniment dedicat copiilor din cateva centre de plasament din Bucuresti. Un fel de mare party pentru copii, cu tobogane, baloane, clovni, vedete, mancare, tot ce e nevoie pentru a-i face fericiti pentru cateva ore. Din diferite motive, implicarea mea anul acesta a fost minima, n-am ajutat cu nimic ci doar am fost prezenta in ziua cea mare, sa am grija de copii si sa ma joc cu ei. Pe masura ce copiii ajungeau cu bus-urile la Balon, noi trebuia sa-i descaltam, sa le punem hainele in ordine, etichete lipite in piept si la joaca cu ei. Am facut operatiunea asta cu peste 20-30 copii pana cand am ajuns la un baietel de aprox 7 ani. I-am dat bocancii jos din picioare si asa cum nu m-as fi asteptat, nu avea sosete. Era in picioarele goale in bocanci. Nu puteam sa-l las sa se joace descult asa ca l-am luat de manuta si am plecat cu el in cautarea unor sosete. Stiam ca fetele organizatoare, pregatesc niste saculeti cu hainute la fiecare eveniment si speram sa gasesc acolo niste sosete. Am intrebat in stanga, in dreapta, unde gasesc hainutele pregatite pentru copii, m-am plimbat cu baietelul de mana de colo-colo si n-am rezolvat nimic. Dimpotriva, i-au inghetat picioarele si deja intram in crize ca nu stiam cum sa rezolv (intre timp nici nu mai stiam exact care ii era perechea de bocanci ca sa-l pot incalta la loc). M-am dus la o fata pe care o stiam de la ultimele 2-3 editii si i-am povestit de ce caut saculetii cu haine pt copii. In acel moment, mi-a explicat ca sosete au doar saculetii pentru batrani (in paralel se organizeaza o actiune si pentru batrani) nu si cei pentru copii. In timp ce imi explica situatia, s-a asezat pe un scaun, si-a dat sosetele jos si a incaltat copilul cu sosetele ei dupa care m-a trimis si pe mine la plimbare, cu problema rezolvata. Are vreun sens sa spun ca nu mi-a trecut prin minte sa fac ceea ce a facut ea? M-am ofticat o vreme ca nu am abordat si eu situatia la fel. Dupa care m-am gandit ca au fost ft multe situatii in care nu am acordat ajutor pentru ca m-am gandit mult mai departe decat la momentul prezent.

Acum ca am constientizat asta si ca vreau sa schimb lucrurile in ceea ce ma priveste, cred ca imi va fi mult mai usor. Sper sa realizati si voi momentele in care puteti oferi ajutor si sa o faceti fara sa va ganditi si la urmatorii 10 pasi. Altfel, vom sfarsi prin a merge mai departe fara a ajuta in jur. Eventual, vom semna petitii pe Facebook si vom forwarda mailuri cu povesti triste…
One Big Day Out in cateva imagini mai jos:

India – a opta scrisoare

admin — Sun, 15 Jan 2012 15:28:54 +0000

Unde o luna de concediu mi se parea o eternitate, iata ca mai am 2 zile si zbor spre casa. Am ajuns in Delhi aseara dupa ce, cu greu, am parasit marea. Sunt multe de povestit si din Goa insa in cadru mai restrans de data asta. Nu dau amanunte insa, ca de obicei, atrag ca un magnet situatiile speciale (sa le spunem) Cand totul se termina cu bine, povestile raman frumoase asa ca sper sa ma vad cat mai curand cu toti cei dragi mie, sa va povestesc si ceea ce nu am vrut sa scriu pe blog
Una peste alta, India nu este pentru toata lumea. Ne-am intalnit pe o plaja din Goa cu un cuplu (singurii romani din toata calatoria) care era in India de o saptmana. Stateau la un hotel de 5 stele, cu 300 dolari pe noapte si erau efectiv oripilati de mizerie si nemultumiti de servicii, mancare, de tot. Pentru ei nu este India si in general pentru cei care nu inteleg ce are de oferit tara asta. Asteptarile cu care ajungi in India, ca european, nu vor fi niciodata corecte. Indiferent cat de mult citesti despre India sau cate sfaturi primesti de la cei care au fost deja. Si asta nu este un lucru rau daca ai suficient timp de stat in India ca sa poti sa treci peste primul soc, sa-ti ajustezi asteptarile si apoi sa te bucuri de ceea ce are de oferit. Cu asta inchei seria scrisorilor si probabil ca, la intoarcere, voi mai posta cateva lucruri utile pt calatoriile similare in India: ce sa-ti iei in rucsac pentru o luna de zile (si mai ales ce sa NU iti iei), cum sa procedezi cu cazarea la categoria low budget, de ce sa te feresti, unde si ce sa mananci/bei, etc.

India – a saptea scrisoare

admin — Mon, 09 Jan 2012 07:30:28 +0000

“Sa va povestesc pe scurt cum am ajuns in Goa. Cam in jurul Craciunului am facut rezervarea pt tren pe net. Cum nu mai erau locuri, am intrat pe waiting list. Asta inseamna ca pe masura ce lumea anuleaza rezervarile (si asta se intampla mai tot timpul) noi avansam si ajungem sa avem locuri alocate in cele din urma. Cu 3 zile inainte de data plecarii eram inca pe waiting list, pozitiile 4 si 5 (pornisem de la aprox 65). Toata lumea ne-a asigurat ca vom prinde locuri fara probleme. Aveam trenul la 22:15 si dimineata am primit confirmarea ca avem bilete si ca ne putem urca in tren urmand ca la fata locului, controlorul sa ne aloce locurile (sau ne gaseam numele cu locurile aferente pe niste liste). Nu mica ne-a fost mirarea cand am aflat ca ni s-a alocat un singur loc pe care urma sa-l share-uim. 10 ore de mers, doua bucati persoane, una de peste 1.85, alta…subsemnata, sharing 10 ore un amarat de loc de 1,8 lungime si max 70-80 cm latime. Minunat! Nu mai vorbesc de faptul ca am platit 2 bilete. Asta conta prea putin pe langa chinul de peste noapte. Am avut si vreo 2 ore intarziere ca da fie perfect nasol. De la Mumbai la Madgaon, 11-12 ore cu trenul, intr-un picior, apoi am luat un taxi pana in Calangute (inca o ora).
Planificasem 3-4 zile aici insa imediat ce am ajuns am decis ca stam minim o saptamana. Pe langa plaja foarte misto, la recomandarea lui Minoo via Virginia (thx guys, thx a lot), ne-am cazat in cel mai misto loc cu putinta. O camera simpla, doar cu un pat si o masa, baia proprie, intre palmieri pe malul marii. Toate astea palesc pe langa familia incantatoare care ne face zilele minunate si care se ocupa de coltul acesta de rai. Inder si sotia lui, amandoi la 30 si un pic de ani, au o fata de 7-8 ani si un baiat de aprox 1 an. De cand suntem noi aici, oamenii astia nu au fost o data suparati, iritati, enervati sau orice ar putea indispune pe cineva. Copilul cel mic e in permanenta in bratelr unuia dintre parinti. Vin cu farfuriile cu mancare si cu copilul in brate. Intind rufele la uscat tot cu el brate si fac lectiile cu fetita tot cu el in brate. Carliontatul brunet, face ca un motoras din gura cat e ziua de lunga si atrage dezmierdarile tuturor doamnelor si domnisoarelor.
Fetita isi face temele constiincioasa pe terasa si din cand in cand isi mai “chinuie” fratiorul gandilandu-l. Vorbesc intre ei in engleza (desi parintii au crescut cu hindi) si nu ridica niciodata tonul.
Inder are grija de toti oaspetii, vorbeste cu fiecare in parte dimineata la micul dejun, indiferent ce vrei sa faci el vine cu solutii si recomandari. Dupa 2-3 zile de stat cu ei deja stii ca iti vor lipsi. Au oaspeti care vin aici anual. Unii stau o luna, altii trei, altii pana la un an jumate.
Alaltaieri ne-a recomandat sa mergem la un targ la vreo 10 km de Calangute ceea ce an si facut (cu un scooter inchiriat). Dupa vreo 4 ore in piata (timp in care am luat o parte serioasa din cadouri), am descoperit un loc (Tantra pe numele lui) cu un fel de paturi legate de stalpi de cocotieri, pe malul plajei, cu bere, freshuri, wifi Dupa ce am prins gustul si curajul, ieri, am inchiriat un chopper cu care ne-am aventurat vreo 60 km pana la Benaulim, plaja pe care o aveam in vedere inainte sa primim recomandarea pt Calangute. A fost intr-un mare fel drumul pana acolo, am luat si o cazatura soldata doar cu o vantaie mica la sofer Peisaje superbe pe drum si daca imi amintesc si desele opriri la fresh-urile de ananas sau portocale, nuca de cocos, deja cred ca o sa-mi pun problema serios sa ma reintorc aici pentru o perioada mai lunga La intoarcere a fost nasol pentru ca era deja intuneric iar astia conduc dubios aici. Asta pe langa faptul ca e pe dos decat la noi (se conduce pe stanga).
Pentru astazi inca nu am facut niciun plan dar sper sa ajungem intr-un loc cu net sa pot posta scrisoarea aceasta.”
Later edit: postez asa la cateva zile dupa ce am scris-o ca n-am avut net pe tel, unde salvasem have fun!

India – a sasea scrisoare

admin — Mon, 02 Jan 2012 06:08:31 +0000

Happy New Year va doresc si tin sa va spun ca am inceput anul ca o maimuta. Tineti minte (eu nu tin minte dar mi-au povestit ai mei) ca pe vremuri, la mare, trecea un nene cu o maimuta si lumea platea 5 lei sa faca poza cu ea? Ei bine, aseara, o gramada de indieni au tras de noi rugandu-ne sa ne pozam cu ei. O fi vreo superstitie cum ca daca apari in poza de Anul Nou cu un strain, o sa castigi la loto. Altfel nu-mi explic dorinta lor de a se fotografia cu noi. Daca stiam…poate imi luam si eu o rochie de seara, un toc…
Asta s-a intamplat la India Gateway, “piata revolutiei” a lor. Am decis sa mergem acolo renuntand la alte 2 optiuni: club pe plaja Juhu cu intrare 35 000 rupii de persoana (aprox 500 euro de persoana) sau club in centrul orasului, de la 12 la 3 am – 6 000 rupii de persoana. Alegerea n-a fost grea desi nu doar de bani era vorba.
La India Gateway n-a fost niciun fel de “program artistic”, nici macar artificii organizate de primarie Asta desi s-au strans niste mii de oameni (spre zece as zice) extrem de veseli, frumos imbracati (doamnele in sariurile de sarbatoare, barbatii in camasi stralucitoare) care au asteptat ora 0:00 cu telefoanele in aer, sperand sa filmeze cerul luminat multicolor. Faimosul hotel de lux Taj Mahal (altul decat cel din Agra de care stie tot turistul) care este pozitionat chiar langa India Gateway, a tras 6-7 focuri de artificii insa la un interval de timp ft mare intre ele si n-au avut mare impact.
Oricum asta n-a parut a fi o problema prea mare a oamenilor care au sarbatorit cantand pe strazi, facand galagie cu trompetele alea specifice perioadei, bubuind petarde, dansand si urand in stanga si-n dreapta Happy New Year. Faleza oceanului din sudul Mumbaiului era plina de lume si cu greu am gasit un taxi pentru cei 30 km pe care ii aveam de parcurs pana la hotel. Mumbai are 22 000 000 oameni, cat toata Romania noastra. Cum ziceau niste indieni intr-un restaurant din Udaipur cand i-am intrebat daca le place Mumbaiul: Mumbai e pt India cum e New York pt State. Intr-adevar, e un oras plin de viata la orice ora, extrem de traficat, cu multi turisti si multe lucruri de vazut. Am inceput scrisoarea asta cu sfarsitul zilei asa ca acum ma intorc pe la ora 12-13.
In Mumbai se mananca bun si ieftin. Majoritatea restaurantelor gatesc “pure veg” insa mancarea e atat de buna incat aspectul asta trece neobservat. Din pacate, eu nu pot manca zile la rand mancarea lor condimentata. Dupa un lassi cu roti (pe limba noastra sana cu covrigi desi roti-ul e mai degraba un fel de nan), am fost la un teren de cricket sa vedem cu ce se mananca sportul asta. In afara faptului ca jucatorii sunt imbracati in alb, nu m-a surprins mai nimic.
Apoi am fost la film ca prea circula povestea cu Bollywoodul insa la ora respectiva nu rula decat Mission imposible 4-5 (nu stiu exact cat).
Dupa o ora de film au facut pauza cateva minute in care cunoscatorii s-au dus la ceainaria cinematografului. In rest, nimic special desi eu am foat surprinsa ca pe 31 dec, dupa-amiaza, sala a fost plina.
Intre cinematograf si India Gateway este strada Colaba, vestita pentru tarabele pline de zorzoane, bratari, margele, sariuri, papuci, genti, etc.
All in all a fost o zi atipica de 31 dec si am primit-o incantata.
Mai avem o zi si ajungem in Goa unde sper sa am net sa pot continua seria scrisorilor.

India – a cincea scrisoare

admin — Sat, 31 Dec 2011 06:29:58 +0000

Conform planului, 31 ian ne prinde in Mumbai. In curand plecam in oras sa vedem ce last minute-uri gasim pt un party de Anul Nou. Ma bucur ca anul acesta am scapat de dileme precum: ce facem de rev, cu cine, unde, cat e cazarea, cate locuri sunt, e mancarea inclusa, e caldura, etc, etc.
Va doresc toate cele bune pentru noul an si sper ca nu regretati nimic din ceea ce ati facut anul acesta. Daca aveti regrete ca nu ati facut ceva anul acesta, puneti repede pe lista pentru anul viitor.
Pana pe 2 ianuarie vom sta in Mumbai dupa care ne mutam la plaja. Acolo voi recupera scrisorile cu care am ramas datoare. Desi nu imi place in mod deosebit sa scriu, abia astept sa va povestesc despre Jodhpur si Udaipur, doua locuri in care mi-as fi dorit sa petrec mai mult de o zi, doua.

La multi ani, cum se zice

India – a patra scrisoare

admin — Sat, 31 Dec 2011 06:28:23 +0000

“Va scriu aceste randuri in trenul cu care am plecat spre Jodhpur din Jaisalmer. Avem 6 ore de mers si am nimerit intr-un vagon plin de copii veseli care joaca ceva board game cu zaruri. Mai sunt vreo doi mai mici care se amuza cu niste baloane colorate si tipa sa fie bagati in seama. Mi-as fi dorit sa mai fi avut o zi in Jaisalmer, un orasel extrem de frumos cu aproximativ 3 000 locuitori. Au astia niste cladiri acolo cum n-am vazut nicaieri in viata mea. Practic, totul este sculptat. Si sculptura din aceea marunta, in piatra.Pana vin cu pozele, cititi putin despre haveli-uri ca sa va faceti o idee. In orice caz, haveliurile astea sunt opere de arta. Si in Jaisalmer e plin de ele. Mai toate casele au motive de-astea sculptate minutios si spre surprinderea mea sunt departe de a fi kitchoase. Fata de celelalte orase in care am ajuns pana acum aici a fost cel mai curat, localnicii mult mai putin agresivi (in sensul ca nu prea trageau de turisti sa cumpere chestii sau sa le ofere diferite servicii contra cost). Si tot aici am intalnit cei mai multi turisti pana acum. Cam toate orasele din prima parte a traseului nostru au cate un fort. In Jaisalmer, fort ul este locuit dar, din pacate, se afla intr-o stare precara din cauza consumului de apa foarte mare din ultima perioada. Si nu consumul in sine este problema ci faptul ca nu au sistem de scurgere si pamantul absoarbe apa. Chiar citeam intr-un ghid ca prin 1998 au picat niste ziduri in fortul acesta si murit cativa oameni. Si s-a repetat povestea si prin 2000-2002.
Ieri pe dupa-amiaza cautam un bancomat si ne-am lasat “agatati” de un baiat de aprox 25 ani dornic de conversatie. De obicei, localnicii, dupa ce te ajuta cu indicatii sau diverse explicatii turstice, cer bani. Baiatul despre care va povestesc ne-a cerut insa altceva: sa-l ajutam cu un job in Romania. Ne povestea ca a terminat scoala de arte si ca nu are doar diploma dar si recomandare de la cooperativa (asta in caz ca punem la indoiala faptul ca stie meserie). Ne-a povestit cum este la ei obiceiul casatoriei si a pentru el inca nu a ales familia o fata cu care sa-l insoare.
Destul de trista povestea asta a lor cu casatoria aranjata. Baiatul asta zicea ca el si-ar dori sa se casatoreasca cu o fata de care sa fie indragostit insa respecta faptul ca parintii lui sunt conservatori si accepta ceea ce ei vor decide pentru el. Altfel, va fi renegat. Deci oricum n-are prea multe variante.
Am lasat baiatul undeva pe drum si ne-am indreptat spre ceea ce eu pusesem pe “to do list” inca de-acasa: masajul ayuverdic (n-o sa pot pronunta cuvantal asta nici intr-o suta de ani). A fost o experienta interesanta dar cu siguranta ar fi iesit mai bine daca nu ar fi fost frig. Toata smecheria la masajul asta e uleiul cald si daca e frig in camera, se cam duce naibii relaxarea. Insa tehnica doamnei trada o experienta bogata in domeniu, stia bine meserie. Toata calatoria de pana acum a fost plina de situatii in care a trebuit sa decid daca vreau sa fac si sa experimentez lucruri insa in conditiile specifice Indiei si nu in cele cu care eram eu obisnuita. Pentru cei care au nevoie de exprimari mai plastice, iata un exemplu: vrei masaj – ai masaj dar nu te astepta sa fie folosite prosoape de unica folosinta si nici nu te criza daca la plecare vezi un soricel in hol. Cum imi spunea o prietena acum cateva zile: trebuie sa-ti resetezi creierul de european ca sa poti sa te bucuri de ceea ce are India de oferit.
Acum urmeaza 2 zile in Jodhpur dupa care zburam spre Udaipur, 2 zile si acoli dupa care urmeaza zbor spre Mumbai. Din Mumbai mergem in Goa si aici se termina perioada aventuriera si trecem pe chill mode: relaxare, soare, plaja, fructe de mare, etc.
Pentru ca nu-mi e tocmai comod sa scriu in tren, ma opresc aici si sper sa postez cat de curand scrisoarea acesta.”
Later edit:
Mi-am amintit o faza funny cu baiatul despre care va povesteam.
Despre vaci probabil ca stiti ca sunt animale sfinte pt ei. La un moment dat, in timp ce povesteam in mers cu baiatul acesta, eu m-am ferit de…un animal sfant care parea ca imi imita miscarile. Eu ma duceam in dreapta, hop si animalul sfant in dreapta, eu ma duceam in stanga, animalul sfant schimba si el directia spre stanga (WTF?!) Atunci, baiatul a simtit nevoia sa ma linisteasca cu urmatoarele cuvinte: ” Don’t worry! Our cows, sometimes, want to make love with the tourists. Probably because of their white and bright skin. But they are not dangerous at all”
Well, de-atunci ma uit suspect la vaci, le ocolesc pastrand 3-4 metri intre noi si sper sa nu fie in love mood

India – a treia scrisoare

admin — Sat, 24 Dec 2011 16:10:14 +0000

Sa va zic repede pentru ca nu mai am net in ultima perioada si nu pot sa ma mai intind la…scrisori Am ajuns in Jaipur dupa ce am depasit cu bine cea mai frecventa schema de inselatorie practicata in gara din New Delhi. Citisem despre asta pe net, in carti, etc si totusi am fost ft aproape de a pica in plasa In Jaipur, toate bune si frumoase, am avut norocul sa intalnim un personaj ft misto, patronul hotelului la care am stat. O sa-i dedic o “scrisoare” separat pentru ca merita din plin. Fara el probabil ca n-am fi fost acum in Bikaner, oaspeti ai unor oameni la fel de faini. Din Jaipur in Bikaner am ajuns cu trenul de noapte dar asta nu inainte de a astepta 6 ore in gara. Desi ma asteptam sa fie complicata partea asta de calatorie noaptea, la cuseta, a iesit foarte bine. Va povestesc si despre asta detaliat mai incolo.
In Bikaner e o alta lume. Intr-o singura zi au fost atatea intamplari atipice incat nici nu stiu despre care sa povestesc. De la oameni care nu stiu engleza dar pe care ii placi din primele 2 minute si pana la dansul unei femei la care nu te mai saturi sa privesti.
Maine la 5:30 dimineata plecam spre Jaisalmer. O sa fie distractie avand in vedere ca mergem vreo 7 ore cu autobuzul (dupa cum stiti, mie mi-e rau in orice masina/autobuz/etc).
Cum va spuneam si pe Facebook: merry christmas si sper sa mai pot scrie curand

India – a doua scrisoare

admin — Wed, 21 Dec 2011 16:56:30 +0000

Maine dimineata pornim spre Jaipur. Asta daca vom avea noroc sa nu fie ceata si sa se decaleze ora de plecare a trenului. Am trecut azi prin gara si decalarile / intarzierile erau chiar si de 5-6 ore

Dar sa va povestesc cum a trecut ziua aceasta. Dimineata am avut o surpriza placuta cand am fost condusi spre locul in care urma sa luam micul dejun: pe acoperisul hotelului. O sa vedeti pozele, privelistea era dezolanta insa cerul senin era atat de aproape iar claxoanele se auzeau, parca, la zeci de km departare. Mancarea a fost decenta insa de cafea si de ceai nu ne-am putut atinge. Fitele noastre de Bucuresti ne-au tinut departe de canile murdare (nu stiu cum sa explic insa prin “murdar” nu vreau sa spun ca “era un punctisor negru”. “Murdar” in acest caz a insemnat de-a dreptul jogos, slinos si tot ce va mai trece prin cap din seria aceasta de cuvinte).

Ne planificasem sa mergem sa vedem The Red Fort insa in drum spre metrou ne-a abordat un tip binevoitor si ne-a sfatuit sa mergem sa luam bilete mai ieftine (2 dolari vs 40 dolari – zicea el) de la Biroul de informatii pt turisti, etc, etc. A urmat o aventura pe strazile aglomerate intr-un trocarici de-al lor care ne-a dus la biroul de informatii respectiv (credeam noi). Am si filmat insa la fel ca si cu pozele, acasa le voi atasa “scrisorilor”.
Ce ne-a asteptat aici sper sa gasiti pe www.taiecrapu.ro pt ca eu nu am rabdare sa detaliez incercarea esuata a unor indieni de a ne jefui “inteligent” Cert e ca am invatat ceva pretios pt tot restul calatoriei: cand ceva pare catusi de putin suspect, fii sigur ca e cacealma.

Dupa episodul cu biroul de informatii, am plecat spre Red Fort cu asteptarile cat casa. Pana acolo am trecut prin Chandni Bazaar – un loc care depaseste cu mult imaginatia oricui in materie de (surpriza!) mizerie, saracie, boala si disperare. Avem si noi maidanezi dar macar sunt sanatosi. Ai lor sunt toti umflati, nu stiu ce boala au dar cu siguranta nu sunt sanatosi
Singurele lucruri “vii” din zona aceea erau fructele de pe tarabe. Am cumparat o rodie pe care am devorat-o la The Red Fort (Lal Qila ii mai spune si este cel mai mare monument din Old Delhi) si care asa cum ma asteptam, a fost cea mai buna rodie pe care am mancat-o vreodata

The Red Fort e o maaare smecherie (la propriu) pe dinafara Asa cum zice “la ghid”, e construit din “red sandstone” si asta ii da feelingul acela indian, alaturi de arhitectura specifica. Poate mi-am setat eu gresit asteptarile insa dincolo de ziduri, sunt doar niste gradini semi-parasite si cateva foste hammams. Ah, mai era si un muzeu cu arme si un fel de hol mare unde se vindeau tot felul de chestii lucrate manual. Acolo am vazut cele mai misto seturi de sah ever! Niste piese cioplite in lemn, deosebit de bine lucrate, grele, lacuite sau mate, mici, medii, mari, cu piese albe si maro sau negre chiar si cu piese rosii am vazut (rosu si negru in loc de alb si negru). Preturile incepeau de pe la 6-7 euro per set iar cele care imi placeau mie erau in jur de 15 euro. Erau si mai scumpe insa pt ca erau ft mari.

Dupa The Red Fort, am plecat in cautarea unui restaurant (recomandat de The Rough Guide to India). Asta s-a dovedit a fi un challenge pe care, de altfel, l-am si pierdut. In drum spre restaurant (credeam noi), am ajuns la Jama Masjid, moschee aflata pe lista “must see” a oricarui ghid.

Pana la moschee, am trecut prin Chawri Bazaar. Ziceam mai sus ca bazarul dinaintea Red Fortului depaseste imaginatia oricui cand vine vorba de mizerie. Ei bine, Chawri Bazaar e si mai si. Recunosc cinstit ca daca ajung sa vad ceva mai nasol de-atat in excursia aceasta, o sa ma intreb pe bune ce dracu’ mi-a trebuit India. Am vazut oameni bolnavi pe strazile acelea si nu am cum sa descriu senzatiile pe care le traiesti cand vezi asa ceva, nu intr-un spital ci pur si simplu pe strada.

Am abandonat ideea de a manca in Old Delhi si am intrat la prima statie de metrou care ne-a iesit in cale. Ne-am intors in Connaught Place (unde am fost si ieri) si am mancat intr-un loc decent. Fiind si ultima zi in Delhi, am dat si pe la 2-3 magazine – cc Raluca Ene – ti-am luat ceva frumos care m-a dus cu gandul la tine inca din prima secunda

Cam asta a fost pana acum. Nu va mai povestesc cum e cu apa calda pe-aici pt ca asta nu m-a suparat atat de tare, in mod total surprinzator pt mine

Tineti-ne pumnii ca maine sa nu aiba trenul intarziere si sa avem net in Jaipur, asta daca vreti sa va mai scriu

India – prima scrisoare

admin — Tue, 20 Dec 2011 17:07:07 +0000

In caz ca exista vreun cititor al blogului meu care sa nu stie ca am plecat in India pentru o luna, incep “scrisoarea” cu aceasta introducere.

Bagajele au fost gata duminica seara.
“Gata” e un fel de-a spune avand in vedere ca am uitat lucruri esentiale cum ar fi adaptorul pt priza. Dar va povestesc intr-un alt episod metoda total dubioasa prin care se poate rezolva problema aceasta (dubioasa pt fete caci ele fac atac de cord daca vad un pix in priza si fireasca pt baieti caci fix acolo unde bagi pixul in priza, cica nu e curent).

Luni la prima ora (adica 9:00) eram pe OTP mega-entuziasmata ca pornesc in aventura vietii mele, cea de o luna de zile in care am timp sa ma fac “zen” ca sa mai bag un an de munca non-stop din februarie incolo (NOT!) Nu am plecat ca sa ma regasesc sau alte povesti de genul acesta, cum ar putea crede unii, altii.

Am zburat pana la Kiev, frumos, totul linistit insa imediat ce am ajuns acolo am aflat ca zborul spre Delhi urma sa fie de la 19:40. Nici vorba de 17:30 (cum scria pe bilete), nici vorba de un anunt ca a fost decalata ora, scuze sau altceva. Pur si simplu s-au adaugat 2 ore de la sine si aia a fost. Mi-am promis ca nu o sa ma enervez din lucruri minore (ce mare chestie sa stai mai bine de 7 ore pe un aeroport?!) si mi-am incalcat promisiunea abia cand ora 19:40 a sosit si noi tot in Kiev eram, neimbarcati, ne-nimic. İn jur de 20:30 am reusit sa plecam din Kiev si pt ca am fost rabdatori si cuminti, am mai avut parte de o surpriza: escala la Baku, Azerbaidjan. Bine, fie, oricum eram in decolare cand am aflat asta si n-aveam cum sa ma dau jos. Dar n-am pomenit in viata mea aterizare…cu masa pusa. Va puteti imagina fata unei stewardese care afla ca “incepem coborarea” in timp ce ea abia stransese masa pt cateva persoane si mai avea pt un avion intreg? Parea ca i s-a oprit respiratia. A dus caruciorul acela cu tavi si resturi de mancare si acolo a ramas. Am aterizat cu toate cele in brate si am aflat ca nu se stie cat stam acolo si cand ajungem in New Delhi. Voi, cei care ma cunoasteti , va puteti imagina ce era in capul meu la ora aceea. Dar tin sa subliniez ca doar in capul meu pentru ca de altfel, n-am exprimat verbal nicio secunda frustrarile acumulate (si ce greu a fost!)

Am ajuns in New Delhi. Covor persan pe jos in aeroport. Copile de la 4 ani in sus cu ochii machiati cu dermatograf negru (e posibil sa fie altceva si sa aiba si un scop insa nu stiu eu). Zumzet pretudindeni. Claxoane de la 2 pe secunda in sus. Engleza dubioasa, parca ar fi un hibrid intre engleza si chineza. Am iesit de la metrou si ne-a intampinat o coada imensa de ricse cu soferi binevoitori. Mizerie pretutindeni insa spre surprinderea mea mirosul nu este direct proportional cu mizeria. Oamenii ba au paturi pe ei, ba prosoape, ba haine ft vechi si murdare. Multi sunt in picioarele goale. Tot multi cersesc si sunt amarati rau. Cu toate astea, au o privire blanda, deloc agresiva.

Privirea n-or avea-o agresiva insa in trafic, sunt ca niste pitt bulli. Trebuie sa va spun ca suntem total nedrepti cand ne plangem de traficul din Bucuresti. Aici nu exista regula semaforului drept urmare haosul se mentine prin mica intelegere Daca stiam cum e traficul aici, nu mai caram medicamente pt malarie si pt alte boli. In mod cert riscul sa patesti ceva atunci cand treci strada este mult mai mare decat riscul de a te imbolnavi de malarie.

Hotelul din New Delhi e absolut decent cat timp lasam acasa fitele privind asortarea culorilor sau repulsia fata de kitch.

Dupa ce am recuperat la capitolul somn, am fost la India Gate, un arc de triumf cam de 2 ori mai mare decat al nostru, ornat cu flori si luminat frumos, deja pregatit pentru ziua Republicii (26 ianuarie). Nu tineam neaparat sa ajungem aici insa am cautat un restaurant recomandat de cei de la hotel si asa am ajuns in zona. Am gasit arcul dar restaurantul ba. Ne-am ales doar cu un fel de kebap (bun ce-i drept) si am parasit zona mergand spre Connaught Place – New Delhi’s commercial hub. Nimic impresionant aici in afara unor autobuze extrem de vechi (inca in circulatie).

O sa pun si poze pt fiecare idee insa mi-e greu sa le dimensionez corect de pe tel mobil asa ca voi face asta de-acasa

In final, cred ca India este ca un…masaj: la inceput nu cunosti persoana care pune mana pe tine insa pe masura ce te atinge, corpul se familiarizeaza si accepta atingerea, incepe sa colaboreze si ajunge sa se simta bine. Asa si cu India: in primele ore am fost extrem de strasata si surprinsa. Apoi am primit oamenii asa cum sunt ei si deja ma simt mai bine. Sper ca zilele urmatoare sa ma obisnuiesc si sa inceapa sa-mi placa