One Big Day Out si o lectie

20th January, 2012 - Posted by admin - 1 Comment

Mi-am amintit o intamplare scurta, petrecuta la finalul anului trecut si abia acum am realizat ca intamplarea respectiva a fost o lectie pentru mine si poate fi si pentru voi.
Mi s-a intamplat de multe ori in viata sa ma trezesc cu o problema in brate si sa fiu nevoita sa o rezolv asa cum stiu. De cele mai multe ori, am cautat ca rezolvarea mea sa nu fie doar de moment si de suprafata ci sa incheie problema definitiv si irevocabil. Asta a dus la amanarea rezolvarii siin cele din urma la abandonarea problemei.

La finalul anului trecut, am invatat ca exista situatii in care judecata asta nu e corecta. Dimpotriva, nu rezolvi nimic cu ea. De multe ori e nevoie de ajutor punctual si doar atat cat iti sta in putinta pe moment. E mai mult decat nimic, e suficient pentru clipa prezenta.

Back in time: eram la Balonul copiilor in Herastrau, la OBDO, eveniment dedicat copiilor din cateva centre de plasament din Bucuresti. Un fel de mare party pentru copii, cu tobogane, baloane, clovni, vedete, mancare, tot ce e nevoie pentru a-i face fericiti pentru cateva ore. Din diferite motive, implicarea mea anul acesta a fost minima, n-am ajutat cu nimic ci doar am fost prezenta in ziua cea mare, sa am grija de copii si sa ma joc cu ei. Pe masura ce copiii ajungeau cu bus-urile la Balon, noi trebuia sa-i descaltam, sa le punem hainele in ordine, etichete lipite in piept si la joaca cu ei. Am facut operatiunea asta cu peste 20-30 copii pana cand am ajuns la un baietel de aprox 7 ani. I-am dat bocancii jos din picioare si asa cum nu m-as fi asteptat, nu avea sosete. Era in picioarele goale in bocanci. Nu puteam sa-l las sa se joace descult asa ca l-am luat de manuta si am plecat cu el in cautarea unor sosete. Stiam ca fetele organizatoare, pregatesc niste saculeti cu hainute la fiecare eveniment si speram sa gasesc acolo niste sosete. Am intrebat in stanga, in dreapta, unde gasesc hainutele pregatite pentru copii, m-am plimbat cu baietelul de mana de colo-colo si n-am rezolvat nimic. Dimpotriva, i-au inghetat picioarele si deja intram in crize ca nu stiam cum sa rezolv (intre timp nici nu mai stiam exact care ii era perechea de bocanci ca sa-l pot incalta la loc). M-am dus la o fata pe care o stiam de la ultimele 2-3 editii si i-am povestit de ce caut saculetii cu haine pt copii. In acel moment, mi-a explicat ca sosete au doar saculetii pentru batrani (in paralel se organizeaza o actiune si pentru batrani) nu si cei pentru copii. In timp ce imi explica situatia, s-a asezat pe un scaun, si-a dat sosetele jos si a incaltat copilul cu sosetele ei dupa care m-a trimis si pe mine la plimbare, cu problema rezolvata. Are vreun sens sa spun ca nu mi-a trecut prin minte sa fac ceea ce a facut ea? M-am ofticat o vreme ca nu am abordat si eu situatia la fel. Dupa care m-am gandit ca au fost ft multe situatii in care nu am acordat ajutor pentru ca m-am gandit mult mai departe decat la momentul prezent.

Acum ca am constientizat asta si ca vreau sa schimb lucrurile in ceea ce ma priveste, cred ca imi va fi mult mai usor. Sper sa realizati si voi momentele in care puteti oferi ajutor si sa o faceti fara sa va ganditi si la urmatorii 10 pasi. Altfel, vom sfarsi prin a merge mai departe fara a ajuta in jur. Eventual, vom semna petitii pe Facebook si vom forwarda mailuri cu povesti triste…
One Big Day Out in cateva imagini mai jos:


Similar Posts:

1 Comment

Slonyara

April 30th, 2015 at 4:43 pm    


Нужно быть оптимистом.

Leave a reply

Name *

Mail *

Website